Bela Bartok in Monografia orasului

Monografia orasului Sannicolau Mare

10.3.1. Muzica

Cântecul este o portiţă către libertate.

Deviza lui Bella Bartok era:

„Cântă-mi şi-îţi zic frate”.

Localitatea Sânnicolau Mare, de-a lungul vremii, a dat expresie concentrată valorilor, care se manifestau în acest spaţiu multi-etnic şi a impulsionat potenţialul creator al locuitorilor receptivi cerinţelor civilzaţiei.

În acest context, locuitorii aşezării şi-au respectat obiceiurile tradiţionale, ritualurile cu caracter religios, evocând faptele de vitejie, de dragoste şi dor, prin cântecele sale corale şi lăutăreşti.

Documentele medievale sunt extrem de sărace în precizări despre activităţile cu carecter cultural-artistic.

În 1560, călătorul otoman Evliga Celebi (29) consemnează doar atât, că „locuitorii creştini din Cetatea Cenadului şi Sânnicolau Mare, seara, organizau mari petreceri unii la alţii”.

Localitatea fiind aşezată pe drumul de caravană al poştalioanelor, diligenţelor şi cărăuşilor, ca loc de popas ce leagă centrul Transilvaniei de Timişoara-Budapesta-Viena, populaţia aşezării era mereu în contact cu valorile spirituale ale occidentului şi ale ţării.

Pentru sânmiclăuşeni, cântecul şi poezia sunt „funcţii biologice care fac parte din viaţa lor ca şi răsuflatul”.

Din cele mai vechi timpuri, cântecul a fost la el acasă, aici, la Sânnicolau Mare, aşa cum de fapt, afirma şi Lucian Blaga, care spunea că „Banatul este barocul etnografiei româneşti”, apreciind că ţăranul bănăţean, de o extraordinară mândrie, are dreptate să se socotească „fruncea”.

10.3.1.1. Muzica clasică şi folclorică

Pe acest plai de baladă şi legendă, unde sufletul cântă permanent, din această tumultuoasă viaţă cultural-artistică, la 25 martie 1881, se naşte Bella Bartok, care va deveni mai târziu compozitor, pianist şi folclorist de renume mondial. La vârsta de 9 ani compune prima sa operă, iar în 1903 dă primul concert în oraşul său natal.

Descendent al unei familii de dascăli din Sânnicolau Mare, tatăl său fiind directorul Şcolii Agricole, iar mama sa învăţătoare, începe să cânte la pian, sub îndrumarea mamei sale, iar din 1893 a lui Lazlo Erkel, fiul marelui compozitor maghiar, Franz Erkel.

Urmează Academia Regală de Muzică de la Budapesta, unde studiază pianul şi compoziţia, iar din 1907 devine profesor în cadrul ei. Geniul său consta în renaşterea folclorului, a cules,studiat şi transpus în operele sale cântece şi poezii populare din toate colţurile lumii.

Începând cu anul 1903, se va ocupa intens de culegerea cântecelor populare româneşti şi a altor naţionalităţi.

Ca pianist, între anii 1922-1936, susţine peste 40 de concerte, în oraşe din Banat, Transilvania şi Bucureşti.

De la Bela Bartok au rămas consemnate, în cartea sa, cele trei cugetări, plecând de la deviza „cântă-mi şi-ţi zic frate”.

Aceste cugetări sunt:

1.” Socot drept scop al vieţii mele să continui şi să isprăvesc studierea muzicii poporului român.

2. La ţăranii români muzica este o îndeletnicire obştească.

3. Ideea mea călăuzitoare este ideea fraternităţii popoarelor, în ciuda tuturor războaielor şi neînţelegerilor.”

Ele redau valoarea omului înţelept, născut pe acest plai, iar a treia cugetare este o idee universală, ca popoarele să se unească împotriva răului, pentru binele umanităţii, dând o palmă zdravănă şovinismului.

Majoritatea concertelor susţinute de Bella Bartok, pe lângă scopul artistic promovau prietenia şi înfrăţirea popoarelor.

Academia Română i-a tipărit culegerile de folclor, iar George Enescu l-a primit ca un artist-frate în mijlocul Societăţii Compozitorilor Români, prezidând alături de Enescu, şedinţe de decernare a premiului naţional de compoziţie Enescu.

Lui Bella Bartok îi datorăm cea mai importantă culegere de folclor muzical românesc publicată până în prezent. A fost printre primii deschizători de drum, în cercetarea ştiinţifică a creaţiei muzicale, a poporului nostru.

Ca urmare a începerii războiului, în 1940, migrează în SUA, unde moare la 26 septembrie 1945, fiind înmormântat la New York.

Pentru respectul cel purtăm marelui om spiritual al urbei noastre, în semn de adâncă preţuire, oraşul i-a ridicat un monument, cu bustul său, în centrul oraşului, un muzeu în castelul Nako şi casa memorială amenajată(Str. Brediceanu nr.17).

În fiecare an, la 25 martie, administraţia locală organizează, împreună cu oficialităţile culturale maghiare din Szeghed ,omagiere marelui om de cultură al oraşuil nostru.

Cu mai multă bunăvoinţă, consiliul local ar putea, ca prin elevii care studiază pianul, să prezinte lucrările marelui compozitor şi pianist, prin seri muzicale la Casa de Cultură, pentru cunoaşterea mai bună a acestei opere valoroase, cu care trebuie să ne mândrim permanent.

Bella Bartok este şi rămâne, prin creaţia sa, un deschizător, de drum spre integrarea noastră în marea familie europeană.